Am fost azi sa-mi iau mouse. Fiţia atenţi fază: mă duc la cel mai apropiat magazin de calculatoare – CH. Zic că vreau mouse pe USB şi-l vreau mic pentru că-mi trebuie la laptop. Bun. Aveau doar trei modele: Sony, A4 Tech şi IBM. Sony şi IBM puţeau de la o poştă de mâini grăbite de Taiwan dar arătau nice. Pe USB. Fără bilă. A4 Tech-ul era ceva subţire, de nici două degete, de nu-l puteai ţine în palmă cum trebuie.
Iau grăbit Sony-ul. 300.000 de lei. Fuck. OK – nu am timp aşa că plătesc şi fug înapoi la servici. Lucrez două ore cu noua mea achiziţie şi… clap. Gata – a murit scroll-ul. Se învârtea roata în gol mai ceva ca la carul lui moş Pandele.
Merg nervos înapoi. Nu din cauza preţului nejustificat de mare pentru un produs de rahat, nici din cauză ca a trebuit să-mi întrerup lucrul. Eram nervos că trebuie să bat iar drumul cale de 10 minute până la magazinul celor de la CH din Oradea.
Intru. Acelaşi tip. Îi întind cutia şi-i spun că a murit scroll-ul şi nu am putut face nimic ca să-l salvez. Îl ia plictisit, deschide şi scoate cadavrul din plastic al mouse-ului.
Vine şeful. Care e problema? Problema e desigur mouse-ul. Îi spun că vreau altul. Şi vreau altă marcă pentru că Sony nu mai sună deodată chiar atât de bine. Cât timp studiez oferta extinsă (celelalte două naşpete), şeful discută cu angajatul de vreo 20-22 de ani. În maghiară.
Vreau să vă spun că vorbesc maghiara la perfecţie de la 4 ani. Am prieteni maghiari, colegi maghiari, iubita mea e maghiară. Eu sunt român dacă se întreabă cumva cineva.
OK. Şeful îl întreabă ceva. Angajatul îi spune că au mai avut asemenea probleme cu un client care cumpărase acelaşi mouse. Am prins ceva frânturi ce cuvinte: ”rupt”, ”plastic”, ”desfăcut”. Şeful îl întreabă dacă se poate desface şi repara. Angajatul îî spune că nu crede, deoarece chestia din plastic se suprapune cu cealaltă chestie din plastic şi poate rupe a treia chestie care…
Mă întreb de ce o firmă care crede că se respectă scoate în vânzare chestii cu care clienţii lor au mai avut probleme…
Mă întreb nervos dacă are tupeul să se ducă cumva în spate, să îl desfacă şi să-l lipească cu ojă după care să mi-l aducă triumfător înapoi. Nu, nu are. Probabil par grăbit. Îl bagă înapoi în cutie. O fi bun pentru un alt fraier de client.
Renunţ la idea de a cumpăra un IBM care arăta şi mai nasol iar scroll-ul mergea în valuri şi mă resemnez cu un A4 Tech cu design ciudat. 250.000 de lei. Vreau 50.000 înapoi iar băiatul e gata-gata să mi-i dea când sare în scenă un alt angajat. Îi spune tot în maghiară că nu se returnează banii.
Majd kell vegyen valamit (Trebuie să mai cumpere ceva).
Ridic sprânceana şi-l întreb un ”poftim?” într-o maghiară impecabilă, cu tot cu accent de Debrecen. Se schimbă atitudinea, se trece rapid peste surpriză şi mi se spune pe scurt că politica firmei este ca atunci când fraierul de client cumpără un produs de rahat de la CH din Oradea, în caz că acesta se strică şi achiziţionezi un alt produs mai ieftin, restul sumei trebuie investită imediat în alte produse de rahat ale firmei.
Am luat două DVD-uri. Am venit acasă. Deschis Firefox şi dă-i la suduit pe blog.
I-aş blagoslovi într-o bisericească de baltă dar nu cred că are rost.

Advertisements