Stiri – Citeste doar ceea ce merita

28 May 2011

Românii, încă ancoraţi în comunism

Filed under: Stiri Politica, Stiri Social — Tags: , — Stiri @ 18:55

Pentru 61% din români, comunismul este perceput drept o idee bună, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în colaborare cu Centrul pentru Studierea Opiniei şi a Pieţei, în perioada 26 aprilie – 2 mai 2011. Cercetarea dată publicităţii ieri scoate la iveală o raportare mai degrabă idealizată a românilor faţă de perioada represivă din trecutul recent al României. Astfel, jumătate dintre respondenţi consideră că înainte de decembrie 1989 era mai bine, în timp ce doar 23% sunt de părere că era mai rău, 14% spunând că nu a avut loc nicio schimbare a nivelului de trai.

De asemenea, raportarea românilor la ultimul lider comunist păstrează o tendinţă de idealizare, astfel că 25% din cei chestionaţi afirmă că Nicolae Ceauşescu a făcut bine României, în timp ce doar 15% cred că a făcut rău. Totodată, 38% din români afirmă că instaurarea regimului comunist în România la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost benefică, în timp ce 35% sunt de părere că a fost un lucru rău.

Despre cei 45 de ani de dictatură comunistă, 41% din români se consideră informaţi sau foarte informaţi, în timp ce 46% cred că sunt puţin informaţi sau neinformaţi, iar 11% nu îşi pot aprecia gradul de informare. Principala sursă de documentare cu privire la istoria comunismului este, pentru 44% din conaţionali, mass-media, urmată de internet (20), şcoală (15%), universitate (15%), familie sau cărţi şi filme (15%). Un procentaj semnificativ (19%) îl reprezintă însă românii care au declarat că nu-i interesează acest subiect. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.125 de persoane, eroarea de reprezentativitate fiind de 2,9%.

Sursa

3 Comments »

  1. încă o dovadă că prostia omenească e infinită.

    Comment by studentaladrept — 29 May 2011 @ 11:39

  2. a fi idiot sau retardat in tara hotilor poate fi de multe ori o binecuvintare caci este probabil unica forma de integrare, de a gasi prieteni, etc. Cei care merg prin aceasta bezna de tara cu farurile aprinse sufera enorm.
    Concluzia, in Romania a fi luminat este sinonim cu autoexcluderea si marginalizarea. Ultima solutie este credinta care alina sufletele.

    Comment by lorilori31 — 30 May 2011 @ 16:41

  3. Nu o fi bine in Romania zilelelor nostre, insa sa afirmi ca a fost mai bine pe timpul partidului unic… asta este chiar grav. Erau intr-adevar alte norme morale, mai bune, dar regimul nu a adus prea multe lucruri bune.

    Tot ceea ce imi placea atunci erau doar faptul ca legile trebuiau respectate, de furat in pozitii de conducere nu stiu cati aveau curajul sa fure, iar institutiile statului erau respectate si scoala era scoala, nu te luai la per tu cu profu’.

    Dar de aici si pana la a spune ca iti placea sa stai la cozile interminabile, ca aveai bani in buzunar dar nu aveai ce sa cumperi, ca masinile circulau diferentiat in functie de numarul lor (par sau impar), ca aveai ratie la mancare, ratie la benzina, ca invatai la lumina lumanarii, etc. e diferenta enorma…

    Comment by LuxDesign28 — 7 June 2011 @ 8:28


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: