Tags

,

Compania „Farmers Ethanol”, care deţine o serie de biorafinării în SUA, intenţionează să-şi extindă activitatea pe 400 de hectare, în comuna Ciorani, şi să construiască un complex energetic şi agricol. Compania americană „Farmers Ethanol” vrea să investească în judeţul Prahova 200 de milioane de dolari într-un complex energetic şi agricol, care se va întinde pe un teren de 400 de hectare. În acest sens, americanii au încheiat un memorandum de înţelegere cu conducerea Parcului Industrial Ploieşti.  Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, instituţie care deţine integral pachetul de acţiuni al Parcului Industrial, a declarat că firma a rezervat practic terenul pentru o eventuală investiţie la Ciorani. Vor construi o fermă şi câteva sere

Documentul prevede ca parcul industrial să rezerve pentru şase luni, cu chirie, tot spaţiul pe care îl deţine în Ciorani, iar în această perioadă firma americană să realizeze un studiu de fezabilitate.
Firma ar urma să construiască şi un complex, în care va fi produs etanol, pe bază de porumb şi biogaz, dar şi să amenajeze o fermă cu 8.000 de vite, un abator şi o fabrică de lactate. De asemenea, complexul va include sere de legume, pe o suprafaţă de 40 de hectare.
Parcul Industrial deţine, la Ciorani, doar 45 de hectare, însă au fost identificate terenuri astfel încât parcul să poată pune la dispoziţia investitorilor toate cele 400 de hectare de care aceştia au nevoie, a afirmat Cosma.

Biorafinării în SUA

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a mai spus că investiţia ar crea aproximativ 3.600 de locuri de muncă.
La începutul lunii mai, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat că „Farmers Ethanol” intenţionează să dezvolte în România un complex integrat pentru producţia de bioetanol şi creşterea animalelor, printr-o investiţie de 150 milioane dolari. „Farmers Ethanol” este o companie fondată în anul 2001, în Ohio, care a dezvoltat o serie de biorafinării în Statele Unite.

Sursa: http://www.adevarul.ro

Advertisements