Tags

, ,

Romania se afla pe primul loc in Europa la producerea cartonului si a hartiei igienice din maculatura, potrivit directorului general al Patronatului Industriei de Celuloza si Hartie din Romania (ROMPAP). “Tara noastra produce carton, carton ondulat si hartie igienica folosindu-se in procent de 92% de hartia provenita din maculatura, ceea ce o situeaza din acest punct de vedere pe primul loc in Europa. Dupa noi, la distante destul de mari, se afla Germania, Austria si Italia”, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, la Braila, Chiriac Constantin.  El s-a aratat multumit de faptul ca, in ultimii sase ani, in Romania a crescut consumul de carton si hartie igienica, de la 26 de kilograme pe cap de locuitor, la 38 de kilograme pe cap de locuitor. Directorul general al Patronatului Industriei de Celuloza si Hartie, Chiriac Constantin, a fost prezent la Braila la simpozionul international “Tehnologii avansate pentru industria de celuloza si hartie”, organizat de SC Ceprohart SA.

 

Advertisements