Minunatul agricultor european ajuns premierul României şi plecat discret din peisaj cu guvernul tehnocrat, în aceste zile fierbinţi, a postat pe Facebook o propoziţie de la care am putea începe o meditaţie. Iată ce zice ţăranul nostru expert şi de anvergură europeană: „Nimeni, niciodată nu va mai putea guverna pe ascuns în #România“ Frumos, patriotic şi măreţ ca un legămînt. Nimeni nu va mai ascunde poporului documentele care îl guvernează. Nicolae Ceauşescu a deschis portiţa unui decret-lege scris de mînă într-un singur exemplar. Numărul acestuia a apărut în Buletinul Oficial, dar textul său nu a fost publicat niciodată pînă în 1989. Conform acelui decret într-un singur exemplar, Securitatea de Stat avea dreptul să înfiinţeze întreprinderi de comerţ exterior în străinătate, cu scopul de a creşte „aportul valutar“. A curs multă apă pe gîrlă de la decretul într-un exemplar. S-au schimbat toate. Nu este vremea să recapitulăm acum şi pe ce cale s-a ajuns la Dragnea, Grindeanu şi Iordache. Cert este că ei trei au crezut că o rezolvă ca pe o achiziţie de rechizite. Altfel s-ar fi temut, s-ar fi îndoit, ar fi încercat să explice, să motiveze, să fundamenteze. Erau absolut convinşi că o rezolvă ca pe o petiţie la fostul ICRAL.

Advertisements