Tags

, ,

După pădurea Baciu, Vama Aeroportului din Cluj-Napoca pare să fi devenit al doilea loc din județ unde au loc fenomene ciudate. Condamnat la închisoare cu suspendare, șeful vămii își vede în continuare de treabă, sub oblăduirea șefilor din ANAF. E drept că și legăturile de rudenie îi asigură liniștea-n post. El este cumnat cu fostul procuror DNA Ioan Irimie și naș al europarlamentarului Daniel Buda. Mai mult, fostul arhivar al Vămii Aeroport Cluj, în prezent pensionar, este plătit din buzunarul angajaților pentru a continua stocarea documentelor. Acesta beneficiază de ecuson și card de acces în zone de securitate maximă. Pe 26 octombrie 2016, la Curtea de Apel Cluj s-a menținut decizia Tribunalului Cluj, care de asemenea a confirmat decizia Judecătoriei Gherla, prin care Doru Ciuban a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare și termen de încercare de doi ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism având o îmbibație alcoolică în sânge de peste 0,80 grame/l. Adică beat.